ALERTĂ! Noi RACHETE NUCLEARE la Marea Neagră: Rusia ÎNCALCĂ Tratatul Forţelor Nuclear Intermediare (INF). SUA acuză direct!
Rusia a încălcat Tratatul Forţelor Nuclear Intermediare (INF) prin instalarea unor sisteme de rachetă care prezintă riscuri pentru baze NATO din Europa şi pentru Statele Unite, acuză generalul Paul Selva, vicepreşedinte al Statului Major Interarme al armatei americane, transmite Mediafax.
Este prima dată când armata americană acuză în mod deschis Rusia de instalarea unor sisteme de rachete de croazieră care ar încălca acordurile existente. Reacția SUA vine pe fondul încordării continue din ultimul an a relațiilor cu Rusia. Manevra Rusiei, vine și ea după ce NATO și-a suplimentat forțele în regiunea Mării Negre și a făcut exerciții de luptă…
Generalul Paul Selva a afirmat, miercuri, în cursul audierilor în Camera Reprezentanţilor, că instalarea acestor sisteme de rachete încalcă "spiritul şi obiectivele" Tratatului INF, semnat în anul 1987.
"Sistemele prezintă riscuri pentru cele mai multe dintre bazele noastre din Europa şi credem că ruşii le-au instalat deliberat pentru a constitui ameninţări la adresa Alianţei Nord-Atlantice şi a obiectivelor din sfera de responsabilitate a NATO", a spus Paul Selva, potrivit agenţiei Associated Press, în cursul audierilor în Comisia pentru Forţele Armate din Camera Reprezentanţilor.
Administraţia Vladimir Putin a instalat, în februarie, sisteme de rachete de croazieră în cel puţin două zone, inclusiv în baza militară Kapustin Iar (Volgograd), la circa 500 de kilometri nord-est de ţărmul Mării Negre. Tot în februarie, Moscova a semnalat mobilizarea de trupe în Extremul Orient rus, în Ciukotka, la circa 80 de kilometri de statul american Alaska.
Potrivit unor oficiali din cadrul serviciilor de informaţii americane citaţi de cotidianul The New York Times, rachetele de croazieră instalate de Rusia sunt de tip SSC-X-8, cu raza de acţiune de circa 3.000 de kilometri.
Rusia a avertizat în mai multe rânduri că va reacţiona la decizia NATO de suplimentare a efectivelor militare în Europa de Est şi la instalarea unor elemente antirachetă în România şi Polonia.
Instalarea elementelor antibalistice în România reprezintă o încălcare de către SUA a Tratatului forţelor nucleare intermediare (INF), a acuzat încă din septembrie 2016, Serghei Riabkov, adjunctul ministrului rus de Externe, avertizând că vor apărea "consecinţe nedorite".
Iată că au apărut! Ce urmează?