Alertă la Paris: O parte din bulevardul Champs Elysees a fost închisă

Publicat: 16 09. 2018, 15:44

O parte din bulevardul parizian Champs Elysees a fost închis duminică pentru verificarea unui vehicul suspect despre care se bănuia că ar conține un dispozitiv exploziv, informează express.co.uk.

Locul a fost cercetat de foțele de ordine și de câini polițiști.

Bulevardul Champs Elysees este o zonă turistică importantă a Capitalei franceze și a fost scena a două atacuri, anul trecut.

În iunie 2017, un bărbat a intrat cu mașina în care avea arme într-o camionetă a poliției, iar în luna aprilie un individ a împușcat mortal un polițist pe Champs Elysees, atacul fiind revendicat de Statul Islamic.