ALERTĂ LA NASA: O "planetă-monstru" a fost descoperită pe orbita unei stele pitice

ALERTĂ LA NASA: O "planetă-monstru" a fost descoperită pe orbita unei stele pitice

O "planetă-monstru", care în teorie nu ar fi trebuit să existe, a fost descoperită pe orbita unei stele pitice cu luminozitate scăzută, spre marea uimire a astronomilor, informează AFP, citată de Agerpres.

Descoperirea dovedește o dată în plus cât de puține știm despre Cosmos și astrofizică, contrazicând flagrant actualul model teoretic al formării planetelor care este acceptat pe scară largă în rândul oamenilor de știință.

Până acum se credea că stelele mici pot forma în jurul lor planete telurice, "dar nu pot să adune suficientă materie pentru a forma planete de mărimea lui Jupiter", se arată într-un comunicat publicat de Royal Astronomical Society (RAS), marți, la Londra.

Or, uriașul gazos, supranumit "planetă-monstru" din cauza volumului său, are aproximativ aceeași mărime cu Jupiter, cea mai mare planetă din Sistemul Solar, în contextul în care steaua ei are doar jumătate din talia Soarelui.

Planetele se formează din norii de praf și reziduuri care se aglomerează treptat pentru a forma corpuri cerești în jurul unei stele noi.

"Planeta-monstru" a fost descoperită de Next-Generation Transit Survey (NGTS) din deșertul chilian Atacama, o rețea de 12 telescoape al cărei nume a fost dat stelei și planetei nou descoperite (NGTS-1 respectiv NGTS-1b).

Straniul duet cosmic a fost observat la o distanță de circa 600 de ani-lumină față de Terra, în constelația Porumbelul, o constelație greu observabilă situată chiar la sud de "Câinele Mare" și "Iepurele".

"Descoperirea lui NGTS-1b ne-a surprins cu adevărat… Astfel de planete masive nu ar trebui să existe în jurul stelelor mici", a declarat Daniel Bayliss de la Universitatea Warwick, coautor al studiului ce a fost publicat în Science Monthly Journal editat de Royal Astronomical Society.

"Raza planetei este de aproximativ 25% din aceea a stelei sale, este foarte mare în raport cu gaza sa. Ca titlu de comparație, Jupiter ne reprezintă decât aproximativ 10% din raza Soarelui nostru", a declarat Daniel Bayliss pentru AFP.

Potrivit comunicatului de presă publicat de RAS, planeta orbitează foarte aproape de steaua ei, la o distanță ce reprezintă doar 3% din aceea care separă Terra de Soare și efectuează o rotație completă în jurul astrului său în două zile și jumătate.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:48 - BEC a validat candidaturile lui Marcel Ciolacu și Ludovic Orban la alegerile prezidențiale. Deciziile luate cu privire la alte candidaturi analizate în ședința de duminică
23:27 - 11 victime după un accident violent între un microbuz și un autoturism, în Bihor
23:01 - A venit momentul pentru o încetare a focului în Gaza și Liban, i-a spus Macron lui Netanyahu după tensiunile recente. Ce i-a răspuns premierul israelian
22:36 - Rareș Bogdan: Numai poporul este îndreptățit să judece dacă o persoană poate deveni sau nu președinte. Nu CCR-ul dominat de magistrați „garantați de PSD”
22:26 - Cristina Prună: Decizia CCR riscă să pună în pericol democrația. Îl favorizează tocmai pe Marcel Ciolacu, care își dorește un adversar precum George Simion în turul 2 (VIDEO)
21:57 - Lucian Romașcanu: PNL atacă fără să se gândească foarte mult, ci doar din scopuri electorale, o instituție fundamentală a statului / Cea mai câștigată este Elena Lasconi. Simion se pare că nu poate beneficia de voturile Dianei Șoșoacă (VIDEO)
21:33 - Ionuț Stroe, despre cazul Diana Șoșoacă: Publicarea motivării CCR este crucială pentru a nu ajunge pe un tărâm al procedurilor nedemocratice (VIDEO)
21:09 - Bărbat transportat la spital după ce a căzut într-un canal tehnologic din București
20:45 - Ludovic Orban: Nu fac parte dintre aceia care să jelească scoaterea din cursă a Dianei Șoșoacă. Este principala goarnă a propagandei rusești și face servicii regimului criminal Putin (VIDEO)
20:23 - Biroul Electoral Central a respins candidatura Dianei Șoșoacă pentru prezidențiale / Eurodeputata depusese un nou dosar după decizia Curții Constituționale