Muntele Merapi din Indonezia, unul dintre cei mai activi vulcani din lume, a erupt, marţi, aruncând lavă incandescentă şi cenuşă până la doi kilometri, au declarat autorităţile locale, relatează AFP.
Materii vulcanice, inclusiv lavă, au fost expulzate marţi de vulcanul Merapi, până la doi kilometri distanţă, în interiorul perimetrului de securitate de şapte kilometri stabilit de autorităţi în jurul vulcanului în 2022, scrie Adevarul.ro.
„Activitatea Merapi a crescut uşor în ultimele zile (…) însă aceste reapariţii ale activităţii sunt obişnuite la Merapi”, a declarat Agus Budi Santoso, şeful unei alte agenţii guvernamentale însărcinată cu monitorizarea vulcanilor (BPPTKG).
Vulcanul Merapi este situat la doar 28 km nord de capitala provinciei Jogjakarta, iar în prezent se află sub monitorizare atentă, potrivit sursei citate.
Merapi, care a erupt deja la mijlocul lunii martie, se află sub cel de-al doilea cel mai înalt nivel de alertă din 2020, din cauza activităţii vulcanice crescute.
Ultima erupţie majoră a vulcanului, în 2010, a făcut peste 300 de morţi şi a condus la evacuarea a circa 280.000 de persoane.