Alerta cu bomba în apropiere de Capitoliu și Casa Albă. Ce au descoperit autoritățile americane într-un pachet suspect

Publicat: 06 01. 2025, 08:26
Foto: pixabay

Străzi întregi din zona Capitoliului și a Casei Albe au fost închise după ce s-a dat o alertă falsă cu bomba. Autoritățile americane au fost informate cu privire la existența unui pachet suspect, iar echipele de geniști au fost chemate să investigheze misteriosul obiect.

Ce au descoperit echipele de geniști

Totul s-a dovedit a fi o alarmă falsă, după ce s-a descoperit că misteriosul pachet ar fi conținut doar artificii, iar autoritățile au oferit asigurări că nu a existat niciun pericol pentru siguranța publică, conform observatornews.ro. 

Totuși, președintele Joe Biden a ținut să le reaminească cetățenilor violențele din 6 ianuarie 2021, când susținătorii lui Donald Trump au invadat Capitoliul. De această dată, Joe Biden a oferit asigurări că transferul de putere va fi unul pașnic.

Într-un editorial pentru The Washington Post, Biden critică încercările de „a rescrie sau șterge” istoria acelor evenimente.

Biden consideră că America a depășit momentul critic din 2021

Luni, Congresul se va reuni pentru a certifica victoria lui Trump în alegerile din noiembrie 2024. Spre deosebire de acum patru ani, nu sunt așteptate violențe sau alte mișcări, acest lucru marcând revenirea la tradiția americană a transferului pașnic al puterii.

Această tranziție are loc deși Trump continuă să conteste legitimitatea înfrângerii sale din 2020, sugerează posibilitatea de a rămâne la putere peste limita constituțională de două mandate și promite grațierea unor persoane condamnate pentru atacul asupra Capitoliului.

Biden speră că America a depășit momentul critic din 2021, deși își menține îngrijorările față de acțiunile lui Trump. „Am ajuns să mă asigur că tranziția se face fără probleme”, a declarat Biden, subliniind necesitatea revenirii la un transfer normal al puterii.