Alerta cu bombă din Londra, declanșată de un cetățean britanic, îndoctrinat în Siria
Jihadul este luptat mai nou de terorişti cu ochi albaştri. Grupările islamiste au declanşat de ceva vreme o campanie de recrutare a soldaţilor sfinţi chiar din rândul cetăţenilor britanici. Autorităţile londoneze au anunţat că alerta cu bombă de săptămâna trecută, care a băgat frica în locuitorii Marii Britanii, a fost declanşată chiar de către un autohton.
Săptămâna trecută, premierul britanic, David Cameron anunţa sporirea măsurilor de securitate în toate aeroporturile din Marea Britanie.
”Luăm aceste decizii după ce examinăm dovezile prezentate şi în urma discuţiilor cu partenerii noştri. Am discutat această situaţie cu cu americanii şi am decis să instituim mai multe verificări, măsuri de precauţie. Siguranţa călătorilor este pe primul loc, nu trebuie să ne asumăm niciun fel de risc cu aceasta”, anunța Cameron.
Acum autorităţile au anunţat că în spatele acestor măsuri de siguranţă s-ar fi aflat un atac planificat chiar de către un cetăţean britanic care fusese îndoctrinat în Siria. Acesta avea de gând să detoneze o bombă în centrul Londrei şi să deschidă focul asupra cetăţenilor în plină stradă.
Dacă ar fi avut succes, atacul ar fi fost cel mai grav din istoria Marii Britanii, după episodul din 7 iulie 2005, când 52 de oameni au murit, iar alte câteva sute au avut nevoie de îngrijiri medicale. Teroristul a fost prins de poliţiştii londonezi şi capturat sub ameninţarea armelor.