Alerta Comisiei Europene care viza brânza din România a fost modificată

Publicat: 23 03. 2016, 15:23
Foto: agroinfo.ro

Comisia Europeană a revenit asupra alertei privind prezenta bacteriei E-coli în branza de oaie românească. După ce premierul Dacian Cioloș a arătat că avertizarea viza un produs de alt tip, oficialii de la Bruxelles au modificat textul marţi, 22 martie, avertizând asupra riscului existenţei bacteriei "Escherichia coli în brânză fermentată din România".

Comisia Europeană anunţă că există risc de îmbolnăvire de la acest produs, avertizând statele membre UE să efectueze verificări în reţeaua de distribuire. Conform datelor Comisiei Europene, brânză românească de acest fel este comercializată în principal în România, Italia, Germania, Spania şi Franţa, scrie mediafax.

Comisia Europeană a luat decizia de a emite o astfel de alertă după ce un copil român în vârstă de 14 luni a fost spitalizat în oraşul italian Florenţa cu sindromul hemolitic-uremic (SHU) după ce ar fi consumat brânză provenind de la o firmă din România.

"Autorităţile italiene au admis faptul că, din eroare, în notificarea de alertă iniţiată în data de 16.03.2016 a fost menţionată o brânză provenită de la SC Brădet, produsă din lapte de oaie, în loc de brânză produsă din lapte de vacă", a precizat Autoritatea Sanitar Veterinară.