Aleksei Navalnîi revine duminică în Rusia. Opozantul rus susține că Vladimir Putin a dat ordinul uciderii sale și că „servitorii” președintelui rus fabrică dosare pe numele său „ca de obicei”

Publicat: 13 01. 2021, 13:57
foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

Opozantul rus Aleksei Navalnîi va zbura înapoi spre Rusia duminică, în ciuda amenințărilor că va fi trimis la închisoare la întoarcere, a anunțat criticul Kremlinului, miercuri, potrivit The Moscow Times.

Opozantul rus Aleksei Navalnîi se întoarce duminică în Rusia

În vârstă de 44 de ani, Aleksei Navalnîi s-a recuperat în Germania, după ceea ce oamenii de știință din Occident au determinat ca fiind o otrăvire cu un agent neurotoxic din grupul Noviciok, în august. El a promis că va reveni în Rusia odată ce se va recupera complet după atacul despre care spune că a fost ordonat de președintele rus Vladimir Putin.

„Întrebarea dacă să mă întorc sau nu nu a existat niciodată pentru mine. Pur și simplu, pentru că n-am plecat niciodată. Am sfârșit în Germania, ajungând acolo într-o cutie de terapie intensivă”, a scris Navalnăii, precizând că va reveni în Rusia duminică, 17 ianuarie. „Veniți să mă salutați”, a mai adăugat el.

Anunțul lui Aleksei Navalnîi vine la o zi după ce Serviciul federal al penitenciarelor din Rusia (FSIN) a solicitat instanței să înlocuiască pedeapsa cu suspendare primită de opozantul rus în dosarul Yves Rocher în 2014 cu o condamnare propriu-zisă la închisoare, un semnal că ar putea fi închis odată revenit pe tărâm rusesc. Perioada sa de probațiune în speța de delapidare – despre care Navalnîi spune că a fost motivată politic, iar instanța europeană pentru drepturile omului a decis că a fost nedreaptă – a expirat în 30 decembrie.

La finalul lunii decembrie, autoritățile ruse au deschis o anchetă penală pe baza acuzațiilor potrivit cărora activistul anticorupție ar fi deturnat 4,8 milioane de dolari din donațiile către organizațiile sale nonprofit. Dacă este găsit vinovat, Aleksei Navalnîi ar putea primi o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare.

„Am supraviețuit. Iar acum Putin, care a dat ordinul uciderii mele, țipă în tot buncărul său și le spune servitorilor săi să facă totul astfel încât să nu mă întorc. Servitorii acționează ca de obicei: Fabrică noi dosare penale împotriva mea”, susține Navalnîi.

Kremlinul continuă să nege orice fel de implicare în otrăvirea lui Navalnîiși acuză Occidentul că refuză să împărtășească probele pe care le deține. În conferința sa anuală de presă, președintele Vladimir Putin declara că,dacă ar fi vrut să îl otrăvească pe opozantul rus, „probabil că ar fi dus-o la capăt”. Mai mult decât atât, președintele Federației Ruse a afirmat că Aleksei Navalnîi„se bucură de sprijinul serviciilor speciale ale Statelor Unite”.

„Ce, nu știm că urmăresc locația? Serviciile noastre speciale știu asta perfect de bine, ofițerii FSB și ofițerii altor agenții o știu. Își folosesc telefoanele acolo unde nu consideră că este necesar să își ascundă locația. Și dacă este așa – și este – înseamnă că acest pacient de la clinica din Berlin se bucură de sprijinul serviciilor speciale ale Statelor Unite în asta”, spunea Vladimir Putin.

„Și dacă este corect, atunci asta este interesant, atunci bineînțeles că serviciile (noastre) speciale trebuie să rămână cu ochii pe el. Dar asta nu înseamnă că trebuie otrăvit, cine are nevoie de el oricum? Dacă doreau, probabil că ar fi dus-o la capăt”, mai declara președintele rus.