Încă de la începutul războiului din Ucraina, una dintre ipotezele vehiculate a fost cea care vizează intervenția trupelor bieloruse în sprijinul militarilor ruși. În acest context, Aleksandr Lukaşenko, un apropiat al lui Vladimir Putin a negat vineri că ar avea planuri de a ataca Ucraina, într-o întâlnire cu locuitorii districtului Prujana (regiunea Brest), din sud-vestul Belarusului.
„Să nu credeţi că plănuiesc un atac, că vom bombarda Ucraina de pe teritoriul Belarusului sau ceva de genul acesta”, a spus preşedintele belarus, potrivit EFE, citată de Agerpres.
El a adăugat că nu are „nicio dorinţă” ca copiii săi sau copiii cetăţenilor belaruşi să lupte. „De dragul a ce? Trebuie să ne calmăm!”, a spus preşedintele belarus.
Lukaşenko susţine că nu Ucraina este cea care luptă, ci NATO şi SUA.
Europa ar fi pus capăt demult războiului dacă SUA, cu ajutorul Poloniei, nu ar fi continuat să alimenteze acţiunile de luptă din Ucraina, a declarat Lukaşenko.
„Din punct de vedere juridic şi pentru mult timp, Belarus va fi considerată o ţară care şi-a oferit infrastructura pentru invazia rusă”, a declarat recent consilierul şefului administraţiei prezidenţiale ucrainene, Mihailo Podoliak.
Conform analizei forţelor britanice, eficienţa actuală a flotei ruse este limitată şi subminează strategia Moscovei privind invazia întrucât ameninţarea portului ucrainean Odesa cu vehicule-amfibie este neutralizată.
Costurile rachetelor lansate de pe flota rusă sunt deosebit de mari: conform calculelor Forbes.ua, costul unei rachete de croazieră de tipul Kh-101 este de 13 milioane de dolari; cel al unei rachete de croazieră Kalibr – 6,5 milioane de dolari; o rachetă Iskander se ridică la 3 milioane de dolari; o rachetă supersonică Onyx costă 1,25 milioane de dolari, costul unei rachete Kh-22 este de 1 milion de dolari; iar o rachetă tactică de tipul Tocika-U costă 0,3 milioane de dolari.