Ministerul de Externe al Rusiei susține că în finala alegerilor prezidențiale din Republica Moldova „este important să se evite repetarea situațiilor care au avut loc în primul tur”, iar „printre acestea se numără transportul în masă al alegătorilor către un număr fără precedent de secții din Europa de Vest și Statele Unite, pe fondul blocării puternice a votului de către cetățenii moldoveni care trăiesc în Transnistria”. În comunicat sunt invocate presupuse rapoarte ale unor observatori internaționali și ale mass-media.
Maia Sandu, candidata pro-europeană, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, în dauna președintelui în exercițiu, pro-rusul Igor Dodon. Turul II al scrutinului se va desfășura duminică, 15 noiembrie.
Conform Ministerului rus de externe, Rusia urmărește „îndeaproape” cursul campaniei electorale din Republica Moldova, iar observatorii ruși participă la misiuni internaționale de monitorizare prin CSI și OSCE. Totodată, și-a exprimat speranța că alegătorilor moldoveni li se vor oferi „toate condițiile pentru exprimarea corectă, liberă, transparentă și democratică a voinței lor”.
„Ne opunem oricărei ingerințe externe în procesele electorale politice interne din Republica Moldova.Este important să se evite repetarea situațiilor care au avut loc în timpul primului tur al alegerilor, care au fost raportate de observatori internaționali și mass-media.Printre acestea se numără transportul în masă al alegătorilor către un număr fără precedent de secții din Europa de Vest și Statele Unite, pe fondul blocării puternice a votului de către cetățenii moldoveni care trăiesc în Transnistria.Astfel de tehnologii politice brute nu ajută la dezvăluirea adevăratei imagini a voinței cetățenilor Republicii Moldova”, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, Rusia este încrezătoare că ambii candidați „vor accepta rezultatele votului popular cu onoare și demnitate, oricare ar fi acestea și se vor abține de la posibila organizare a acțiunilor violente ilegale care vizează revizuirea rezultatelor alegerilor”.
„Rusia este deschisă cooperării constructive, reciproc avantajoase și responsabile cu orice candidat pe care cetățenii moldoveni îl aleg la președinție în cursul alegerilor democratice libere din 15 noiembrie anul curent”, se mai arată în același comunicat.