Alegeri parlamentare în Franța: Rezultat slab pentru formațiunea pro-prezidențială. Emmanuel Macron riscă să piardă majoritatea absolută în Adunarea Națională

Publicat: 13 06. 2022, 09:55
Sursă foto: Hepta - Bestimage / Stephane Lemouton

Formațiunea Ensemble (Împreună), care-l susține pe președintele francez Emmanuel Macron, a obținut cele mai multe voturi la alegerile parlamentare de duminică, dar și cel mai slab rezultat din 2002 până în prezent. Participarea la vot a fost de 47,5%, un record negativ.

Rezultatele primului tur al alegerilor parlamentare din Franța

Ensemble a obținut 25,71%, iar Noua Uniunea Populară Ecologică și Socială (Nupes), alianță între Franța Nesupusă (LFI, stânga populistă), Verzii (EELV), Partidul Socialist (PS) și Partidul Comunist (PCF), – 25,61%.

Reunirea Națională (RN, dreapta populistă) a primit 18.68% din voturile exprimate, iar Republicanii, Uniunea Democraților și Independenților și Diverși dreapta (LR, centru dreapta) – 13,61%.

În primul tur de scrutin au fost aleși cinci deputați (4 Nupes și 1 Ensemble), care au întrunit majoritatea absolută, așa că în al doilea tur, care va avea loc pe 19 iunie, rămân de ales 572 de deputați. Ensemble s-a calificat în 417 circumscripții, Nupes în 380, RN în 208, iar LR – UDI – DVD în 91.

Roxana Mărăcineanu (Ensemble), fostul ministru al Sporturilor, s-a calificat în turul 2 în cea de-a 7-a circumscripție din departamentul Val de Marne, din sud estul Parisului, obținând 23,77% din voturi. Ea o va înfrunta pe Rachel Keke (Nupes), care a primit 37,22% din voturi.

Date fiind aceste rezultate, obținerea majorității absolute pentru formațiunea care-l susține pe Macron e extrem de problematică.

Proiecțiile dau în medie rezultate sub majoritatea absolută pentru formațiunea lui Macron

De altfel, proiecțiile Elabe-SFR-Express și Ipsos-Sopra Steria pun la îndoială obținerea majorității absolute de către formațiunea lui Macron. Dacă acest lucru se va întâmpla, președintele francez va avea mari dificultăți să aplice programul cu care a fost reales în aprilie.

La alegerile din 2017, alianța pro-prezidențială obținuse o majoritate confortabilă de 356 de mandate.

Jean Luc Melenchon, liderul LFI (partidul dominant în Nupes), a declarat că Nupes a învins partidul pro-prezidențial și a cerut francezilor să sprijine în turul al doilea candidații stângii. În schimb, premierul Elisabeth Borne, care conduce majoritatea prezidențială, le-a cerut alegătorilor să voteze candidații Ensemble și să respingă extremele, aluzie la Nupes și RN.