Alegeri locale 2020. Ce șanse are Traian Băsescu să câștige Primăria Capitalei

Publicat: 12 08. 2020, 11:38

Anunțul potrivit căruia Traian Băsescu va candida din partea PMP la alegerile locale din acest an pentru fotoliul de primar al Capitalei a reconfigurat calculele politice. Analiștii văd ca sigură candidatura fostului președinte al României, prin urmare cursa electorală va fi mult mai strânsă decât s-a preconizat inițial.

Șansele lui Traian Băsescu în alegerile locale

Acest lucru se reflectă și în sondajele de opinie. Traian Băsescu a dezvăluit că formațiunea sa politică a comandat recent un sondaj și că datele arată că ar putea lua voturi atât de la candidatul sprijinit de Alinața USR-PLUS și PNL, cât și de la candidatul PSD.

„Am în față un sondaj realizat de CURS. A fost făcut recent. Reiese că dacă am avea algeri duminica viitoare, cu candidații PSD, PNL și PMP, eu aș obține 16%, Nicușor Dan 32%, iar Gabriela Firea 42%. Dacă am avea un alt candidat, Victor Ponta (Pro România), Firea ar obține 45%, Nicușor Dan 35%, Ponta 6%, iar eu aș lua 17%. Dacă îl scoatem pe Băsescu, iar din partea PMP ar merge Eugen Tomac, atunci rezultatele CURS arată așa: Firea 46%, Nicușor Dan 40% iar Tomac 6%. Ce spune acest lucru: că dacă intru eu, obțin câteva procente și de la USR-PLUS-PNL, și de la PSD”, a comentat Băsescu.

În contextul în care se vorbește tot mai mult despre posibilitatea candidaturii lui Traian Băsescu la primăria Capitalei, Eugen Tomac, liderul PMP, a anunțat pe pagina personală de Facebook că semnăturile necesare candidaturii fostului șef de stat s-au adunat încă din prima zi.

„Vă mulțumim tuturor, avem semnăturile pentru candidatura domnului Președinte Traian Băsescu la Primăria Generală a Municipiului București. În prima zi s-au strâns peste 11.480 de semnături. Vă așteptăm și astăzi alături de noi, continuăm campania de strângere de semnături! Cu Băsescu înainte”, a scris Tomac pe internet.

Ce spun Dan Barna și Gabriela Firea despre candidatura lui Traian Băsescu

Liderul USR, Dan Barna, consideră că Traian Băsescu reprezintă istoria Bucureștiului și nu-l va încurca pe candidatul independent Nicușor Dan. Totodată el a precizat că, prin candidatura sa, Traian Băsescu o ajută pe Gabriela Firea.

„O ajută pe doamna Firea, fără îndoială. Toți cei care nu îl susțin pe Nicușor Dan o susțin direct sau indirect pe Gabriela Firea”, a mai adăugat Dan Barna.

La rândul ei, Gabriela Firea a recunoscut că nu își subestimează contracandidații și că anunțul lui Traian Băsescu de a intra în cursa pentru alegerile locale din București este ceva normal în politică.

„Orice persoană are dreptul să candideze. Dacă dumnealui consideră că merită să fie ales şi are ce să spună în această campanie, de ce nu, până la urmă? Am înţeles din declaraţiile domniei sale că are dreptul să candideze pentru că acel verdict de colaborare cu Securitatea nu este definitiv sau a contestat şi aşteaptă un rezultat în instanţă. Prin urmare, este normal în politică, fiecare persoană să îşi cântărească şansele, să vină cu un program în faţa cetăţenilor. Nu mi se pare hilar, aşa cum s-a prezentat în aceste zile, nu mi se pare nici neobişnuit, cum prezintă anumiţi analişti, şi de asemenea nu mi se pare că ar contrabalansa negativ situaţia mea”, a declarat edilul Capitalei la TVR.