Alegeri în Franța: Savantul care a prezis victoria lui Trump arată cum ar putea câștiga Le Pen

Publicat: 31 03. 2017, 15:45
foto: Cotidianul

Marine Le Pen, liderul Frontului Național francez, este cotată cu prima șansă în primul tur al alegerilor prezidențiale, dar poate deveni președinte în cazul în care cetățenii nu se vor prezenta la vot.

În turul al doilea, Le Pen ar urma să piardă clar în fața candidatului Independent de centru, Emmanuel Macron, fostul ministru al Economiei în timpul lui Francois Hollande. La o primă vedere, sondajele arată că Le Pen nu va câștiga, informează Ziare.com.

Fizicianul Serge Galam este de părere că absența de la vot ar putea fi chiar și de 30% și va fi decisivă în această campanie. Le Pen ar putea deveni astfel președinte dacă prezența la vot este suficient de scăzută.