Alegerile generale din India, marcate de FAKE NEWS: Facebook taie în carne vie! Principalul partid de opoziție și oameni legați de armata pakistaneză, vizați de sancțiunile gigantului

Publicat: 01 04. 2019, 13:34
Sursa: Pixabay

Facebook a anunțat, luni, că a eliminat 687 de pagini și conturi care ar fi avut legătură cu principalul partid de opoziție al Congresului Indiei, la câteva zile înainte de alegerile generale, din cauza un comportament neautentic coordonat” pe platforma socială, relatează Reuters.

Vestea este cu atât mai impresionată, având în vedere că India este statul cu cel mai mare număr de utilizatori, și anume peste 300 de milioane, iar formațiunea politică vizată de decizie este una dintre cele mai proeminente din țară.

În orice caz, Facebook a spus că o investigație a găsit că indivizi au folosit conturi false și s-au alăturat unor grupuri pentru a disemina conținutul lor. Postările lor au inclus știri locale și critici la adresa oponenților politici precum partidul premierului Narendra Modi, Bharatiya Janata Party.

„În timp ce oamenii din spatele acestei activități au încercat să își ascundă identitățile, am găsit că aceștia erau conectați cu indivizi asociați cu Departamentul IT al Congresului Național Indian”, a spus Nathaniel Gleicher, șeful departamentului de securitate cibernetică a Facebook.

Alegerile vor începe pe 11 aprilie și se vor încheia pe 19 mai.

De asemenea, gigantul media a mai spus că a eliminat 103 pagini, grupuri și conturi pentru comportament neautentic care făceau parte a unei rețele care era legată de angajați ai Armatei din Pakistan.