CORONAVIRUS | Albania își închide școlile și anuleză zborurile spre nordul Italiei

CORONAVIRUS | Albania își închide școlile și anuleză zborurile spre nordul Italiei
Foto: pixabay.com

Guvernul din Albania a horărât, luni, închiderea pentru 15 zile a şcolilor, anularea adunărilor publice, dar şi a zborurilor directe spre nordul Italiei.

Măsurile au fost luate după confirmarea primelor cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Persoanele afectate sunt un bărbat, în vârstă de 28 de ani, revenit de la Florenţa la sfârşitul lunii februarie, şi tatăl său, pe care probabil l-a contaminat, a comunicat Ministerul Sănătăţii, potrivit presei internaționale.

Cei doi sunt în stare stabilă şi nu prezintă complicaţii, a precizat sursa citată.

În acest context, prim-ministrul Edi Rama a convocat de urgenţă guvernul, iar la finalul şedinţei a anunţat că toate instituţiile şcolare vor fi închise timp de 15 zile pentru a se opri răspândirea virusului.

Totodată, vor fi anulate toate adunările publice, sportive şi culturale, la fel şi cursele directe între Albania şi nordul Italiei până la 3 aprilie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`