Premierul Albaniei le-a mulţumit personal salvatorilor români: Nimeni din această țară nu va uita vreodată ce ați făcut

Premierul Albaniei le-a mulţumit personal salvatorilor români: Nimeni din această țară nu va uita vreodată ce ați făcut
Foto: Hepta.ro

Premierul Albaniei a ținut că le mulţumească personal salvatorilor români, turci, francezi şi italieni care i-au ajutat pe albanezi după ce țara lor a fost devastată de cel mai puternic cutremur al ultimilor 30 de ani.

„Prietenul adevărat este cel care este alături de tine la greu. Sunteți niște prieteni adevărați și vă garantez că nimeni din această țară nu va uita vreodată ce ați făcut. Și oricând sunteți bineveniți aici ca oaspeți de onoare”, a transmia premierul Albaniei, citat de Digi24.

În cursul zilei de marţi, 52 de români au fost trimiși cu două avioane MapN, pentru a ajuta la căutarea celor prinși sub dărâmături. Autoritățile albaneze au anunțat că au încheiat operațiunile de căutare și au precizat că bilanțul cutremurului de 6,4 grade a ajuns la 51 de morți.

Înainte să plece din Durres, orașul cel mai afectat de cutremur, salvatorii români s-au întâlnit cu premierul albanez, Edi Rama, care i-a numit „îngeri păzitori” și le-a mulțumit pentru că „și-au pus viețile în pericol ca să salveze alte vieți”.

Două aeronave încărcate cu ajutoare umanitare au aterizat pe aeroportul din Tirana. La bord se aflau corturi, saci de dormit, paturi, pături și alte ajutoare umanitare trimise de Guvernul României.

Salvatorii românii vor fi recompensaţi pentru munca lor.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`