Externe - 18 nov, 23:36
Un bărbat de aproximativ 65 de ani a tras cu o armă de foc în șoferul unui autobuz școlar, marți, și apoi a luat ostatic un băiat de șase ani care se afla în vehicul, anunță poliția din statul american Alabama.
Incidentul a avut loc marți, spre seară, iar, la ora transmiterii acestei știri, poliția încă încearcă să elibereze copilul sechestrat de către atacator, scrie CNN.
Bărbatul s-a retras, alături de ostaticul său, într-un buncăr subteran, iar poliția și membrii SWAT țin legătura cu el cu ajutorul unei țevi PVC.
”Vom continua să ținem legătura și să lucrăm cu atacatorul, în încercarea de a pune capăt acestui incident cât mai repede cu putiință”, a declarat șeful departamentului de poliție din regiunea Dale.