Al-Qaida îndeamnă musulmanii din Occident să lanseze un jihad "împotriva sioniştilor şi a cruciaţilor"
Organizaţia teroristă al-Qaida le-a cerut musulmanilor care trăiesc în Occident să participe la jihadul din teritoriul inamic, potrivit centrului american pentru urmărirea siteurilor islamiste SITE, citat de AFP. Apelul a fost transmis printr-un mesaj video format din două părţi, prin care Ayman al-Zawahiri, unul dintre liderii reţelei, dar şi americanul Adam Gadahn, purtător de cuvânt al al-Qaida, precum şi alţi membri ai organizaţiei le cer musulmanilor care trăiesc în Occident să pornească un jihad „împotriva sioniştilor şi a cruciaţilor”.
Muslmanii sunt liberi să îşi procure arme automate în SUA, fără a fi nevoiţi să prezinte acte de identitate.
„Este important să slăbim pasiunile războinice ale duşmanilor noştri cei laşi, vizând personaje publice influente în media, guverne şi economiile sioniste şi cruciate”, a declarat Gadahn citate de SITE.
Mesajul video intitulat „Nu sunteţi responsabili decât pentru voi înşivă” a fost realizat de As-Sahab, organizaţia media a reţelei al-Qaida, şi publicat pe forumurile islamiste joi.
Înregistrarea prezintă în deschidere imagini ale lui Osama ben Laden alături de al-Zawahiri, în timp ce susţine un discurs în care critică ocupaţia ţărilor musulmane de către state ocidentale.