Al Jazeera, închisă forţat de autorităţi în Israel: Televiziunea denunță hotărârea

Al Jazeera, închisă forţat de autorităţi în Israel: Televiziunea denunță hotărârea
Foto: NDTV.com

Televiziunea qatareză Al Jazeera a fost obligată să își încheie activitatea în Israel, unde acreditările jurnaliștilor urmează să fie retrase și anulate, transmisiunile să fie oprite, iar birourile din Ierusalim să fie închise, conform Ministrului de Comunicații israelian.

Israel s-a alăturat astfel statelor precum Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, în demersurile de a împiedica Al Jazeera să funcționeze în continuare, în contextul crizei din Golf, în care Qatar a fost izolat de celelalte state.

Israel și-a motivat decizia prin materialele difuzate de televiziune despre conflictul palestinian, iar prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahy, a acuzat televiziunea de incitare la violență. „În ultima vreme, aproape toate ţările din regiunea noastră au stabilit că Al-Jazeera sprijină terorismul şi radicalizarea religioasă. Şi când vedem că toate aceste state au stabilit ca fapt că Al Jazeera este o unealtă a Statului Islamic, Hamas, Hezbollah şi Iran, şi noi suntem singurii care nu au făcut acest lucru, atunci se întâmplă ceva absurd aici”, a spus Ayoob Kara.

În replică, Al Jazeera a denunțat această decizie din partea singurul stat care se consideră a fi democratic în Orientul Mijlociu, informează Digi24.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`