Al doilea bărbat care a primit o inimă de porc la transplant a murit la 6 săptămâni. Cum s-a simțit acesta după operație

Al doilea bărbat care a primit o inimă de porc la transplant a murit la 6 săptămâni. Cum s-a simțit acesta după operație
Sursa foto simbol: Pixabay

Lawrence Faucette este a doua persoană care a primit la transplant o inimă de porc modificată genetic și a murit la șase săptămâni.

În ultimele zile din viața sa, corpul dădea semne că respinge inima, conform Digi24.

În primele săptămâni după operație a făcut progrese semnificative

Pacienitul, în vârstă de 58 de ani, suferea de insuficiență cardiacă, iar boala sa nu mai permite un transplant cu o inimă umană, drept pentru care acesta și-a dat acordul pentru ca medicii de la spitalul UMMC să experiementeze transplantul unei inimi de porc.

„Ultima dorință a domnului Faucette a fost ca noi să profităm la maximum de ceea ce am învățat din experiența aceasta, astfel încât alții să aibă o șansă la o nouă inimă atunci când un organ uman nu este disponibil. A spus echipei de medici și asistente care s-au ocupat de el că ne iubește. Ne va lipsi foarte mult”, a declarat dr. Bartley Griffith.

Soția lui Facette spera doar să poată să mai petreacă timp cu partenerul ei.

După transplant, bărbatul a făcut progrese semnificative, mergea singur la kinetoterapie, petrecea timpu cu familia lui, iar la o lună după operație, medicii au spus că funcția cardiac este foarte bună.

„Nu există nicio dovadă a unei infecții și a unei respingeri în acest moment”, a declarat atunci Griffith.

Medicii i-au administrat un tratament experimental cu anticopri pentru anularea sistemului imunitar, pentru a preveni respingerea inimii.
Bărbatul știa că nu i-a mai rămas mult timp de trăit, iar operația i-a mai dat o speranță că va mai fi alături de familia sa pentru puțin timp.

Alt caz de transplant de inimă de porc

În ianuarie 2022, Universitatea din Mayland a efectuat un transplant cu o inimă de porc pentru prima data. David Bennet, de 57 de ani, căruia i s-a realizat operația, a murit la două luni după operație. În primele săptămâni după transplant, corpul nu dădea semne de respingere, dar autopsia a dezvăluit că a murit de insuficiență cardiacă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`