Aglomerație de petroliere în Bosfor. Operatorii navali se grăbesc spre asiguratorii turci, Rusia e îngrijorată
Rusia este îngrijorată de aglomerarea de nave petroliere în strâmtoarea Bosfor și discută această problemă cu companiile de asigurări și de transport, a declarat miercuri ministrul adjunct de externe rus Alexander Grushko, citat de RIA și Reuters.
Noile reguli de asigurare din Turcia generează cozi ale navelor petroliere
Cel puțin 20 de petroliere plecate din porturile rusești ce care stau la coadă în apele turcești au probleme în a trece spre Marea Mediterană, în condițiile în care operatorii navali se grăbesc să adere la noile reguli de asigurare turcești, impuse înainte de plafonarea prețului petrolului rusesc de către G7, au declarat marți surse din industrie.
Autoritățile maritime turcești au emis luna trecută o notificare prin care au cerut garanții suplimentare din partea asigurătorilor că tranzitul prin Bosfor va fi acoperit începând cu începutul acestei luni.
„Suntem conștienți de această situație. Bineînțeles, ne provoacă îngrijorare din punctul de vedere al intereselor operatorilor noștri. Această problemă este discutată cu companiile de transport și de asigurări. La urma urmei, companiile de asigurări asigură, nu statul”, a declarat Grushko.
„Dacă problema nu este rezolvată, desigur, va exista o implicare la nivel politic”, a adăugat el.
Perturbările în circulația petrolierelor din porturile rusești de la Marea Neagră către Marea Mediterană sunt rezultatul unei noi reguli din Turcia privind asigurările.