John Ratcliffe, directorul Serviciilor Naționale de Informații din SUA, susține că atât Rusia, cât și Iran au incercat să intervină în alegerile prezidențiale americane din 2020, transmite Reuters. Oficialul a făcut această precizare într-o conferință de presă comună cu Chris Wray, directorul FBI.
Anunțul venit cu două săptămâni înainte de alegeri a scos în lumină nivelul de alertă în rândul oficialilor de top din SUA privind posibilitatea ca actori străini să încerce să submineze încrederea americanilor în integritatea votului și să răspândească dezinformare într-o încercare de influențare a deznodământului.
„Am confirmat că o parte din informația legată de înregistrarea votanților a fost obținută de Iran și, separat, de Rusia”, a afirmat John Ratcliffe, miercuri. El susține că o serie de oficiali guvernamentali „au văzut deja Iranul trimițând emailuri falsificate menite să intimideze alegătorii, să incite la turbulențe sociale și să-l afecteze pe președintele Trump”.
John Ratcliffe s-ar fi referit la emailurile trimise miercuri, care au fost creionate astfel încât să pară că vin de la grupul Proud Boys, potrivit unor surse guvernamentale ale Reuters. Experți terți au explicat că dacă precizările oficialului american se confirmă, Iran încearcă să îl poziționeze pe Donald Trump într-o lumină negativă.
Un purtător de cuvânt al misiunii iraniene la ONU a negat că Iranul ar fi căutat să se amestece în alegerile din SUA.
„Iran nu are niciun interes să intervină în alegerile SUA și nicio preferință în ceea ce privește rezultatul”, a declarat purtătorul de cuvânt Alireza Miryousefi.
Judd Deere, purtător de cuvânt al Casei Albe, a precizat că președintele Donald Trump a îndrumat agențiile guvernamentale „să monitorizeze proactiv și să împiedice orice încercare de intervenție în alegerile SUA și, datorită muncii grozave depuse de agențiile noastre de aplicare a legii, am oprit o tentativă a adversarilor Americii de subminare a alegerilor noastre”.
Emailurile sunt investigate, iar o sursă din rândul comunității de informații susține că este încă neclar cine se află în spatele lor. O altă sursă guvernamentală a spus că oficialii SUA investighează dacă oameni din Iran au spart rețeaua sau site-ul Proud Boys pentru a distribui materiale amenințătoare.
Alegerile prezidențiale din SUA vor avea loc în 3 noiembrie, iar principalii candidați în cursa pentru Casa Albă sunt Donald Trump, președintele în exercițiu și omul susținut de republicani pentru un nou mandat, și fostul vicepreședinte Joe Biden, candidatul democraților.
Surprinzător sau nu, țara noastră ar putea fi subiect de discuție în ultima dezbatere prezidențială dintre Donald Trump și Joe Biden, în condițiile în care Mark Meadows, șeful personalului de la Casa Albă, a anunțat căo parte din sumele de bani care par să curgă spre familia Biden vin în principal din România, Ucraina și China, astfel că este de așteptat să vedem o „conexiune românească” în zilele următoare. Acest lucru a fost confirmat chiar de președintele SUA.