Agenţii Secret Service au găsit cocaină la Casa Albă
Descoperirea cocainei a declanşat o alertă ridicată de securitate și o evacuare a clădirii, președintele Biden nu se afla în interior în acel moment. Purtătorul de cuvânt a adăugat că „o investigație privind modul” în care substanța a intrat în Casa Albă a fost deschisă.
Primele teste au indicat faptul că substanţa era, cel mai probabil, cocaină
Purtătorul de cuvânt al agenţiei, Anthony Guglielmi a refuzat să spună în mod specific unde a fost găsită substanța sau cum a fost ambalată.
El a spus că a fost găsit de agenţi ai Secret Service care efectuează controale de rutină în interiorul Casei Albe.
Primele teste au indicat faptul că substanţa descoperită de agenţii Secret Service era, cel mai probabil, cocaină, susţine un oficial implicat în anchetă. Guglielmi, a declarat că vor fi făcute teste suplimentare pentru a stabili cu exactitate natura substanţei.
Declaraţiile surselor citate de Washington Post sunt confirmate şi de înregistrările de pe un site care le permite utilizatorilor să asculte transmisiunile radio ale departamentelor de poliţie şi pompieri.