Afganistanul intenţionează să elibereze zeci de insurgenţi talibani consideraţi terorişti de SUA
Preşedinţia Afganistanului a anunţat că intenţionează să elibereze 72 de combatanţi talibani din închisoarea de la Bagram, deşi Statele Unite se opun eliberării acestora, avertizând că vor relua activităţile insurgente, relatează The Guardian.
Decizia de eliberare a fost luată în cursul unei şedinţe coordonate de preşedintele Hamid Karzai. Alţi 16 talibani vor rămâne în detenţie.
„Dintre cei 88 de deţinuţi ale căror dosare au fost analizate, nu există nicio dovadă în cazul a 45 dintre aceştia, iar pentru alţi 27 există doar rapoarte ale serviciilor de informaţii, nu dovezi concrete”, a comunicat Administraţia de la Kabul.
Însă Statele Unite se opun eliberării presupuşilor rebeli talibani, insistând că aceştia sunt vinovaţi de moartea a 60 de militari străini şi a 57 de militari sau poliţişti afgani.