Afganistan: Numărul civililor uciși în luptele dintre forţele afgane şi insurgenţii talibani va depăși 10.000 în 2014

Afganistan: Numărul civililor uciși în luptele dintre forţele afgane şi insurgenţii talibani va depăși 10.000 în 2014
Foto: rawa.org

Conflictul afgan este pe punctul de a depăşi 10.000 de victime civile în 2014, din cauza unei intensificări a atacurilor talibanilor în apropierea retragerii celei mai mari părţi a forţelor NATO, informează AFP.

Potrivit datelor ONU, 3.188 de civili au fost ucişi şi 6.429 răniţi din ianuarie şi până la sfârşitul lui noiembrie, în conflictul dintre forţele afgane şi aliaţii lor din NATO şi insurgenţii talibani.

Bilanțul de până acum este cu 19 la sută mai mare decât cel al întregului an 2013.

„În data de 30 noiembrie, Misiunea ONU în Afganistan (UNAMA) a înregistrat deja mai mulţi răniţi şi morţi decât în toţi anii precedenţi, de la începutul raportărilor”, în 2009, a anunţat misiunea pe site-ul său de Internet.

Şi mai rău, „2014 va fi primul an în care numărul victimelor civile va depăşi 10.000” de la întocmirea acestui registru oficial, mai arată reprezentanții ONU.

Publicarea acestor date încă parţiale pentru 2014 are loc cu două săptămâni înainte de încheierea misiunii de luptă a NATO, care urmează să fie înlocuită începând din ianuarie cu o misiune de asistenţă pentru forţele afgane.

Potrivit Statelor Unite, 2014 a fost anul cel mai sângeros şi pentru militarii şi poliţiştii afgani, cu peste 4.600 de morţi în primele zece luni ale anului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`