ATAC SÂNGEROS în capitală. Bilanțul CUMPLIT al victimelor
Cel puțin șase oameni au murit și peste 80 au fost răniți într-un atac cu maşină-capcană şi cu arme de foc comis în Kabul, Afganistan. Talibanii au revendicat atacul, informează DPA:
Forţele de securitate au ucis cinci atacatori, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Nasrat Rahimi.
Atacul a început cu explozia unei maşini-capcană într-un cartier din estul orașului, apoi mai mulți indivizi înarmaţi au pătruns într-o clădire din apropiere.
Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a susținut că ţinta atacului a fost o facilitate pentru logistică a Ministerului Apărării.
Acest atac al talibanilor a urmat altora din weekend, soldate cu cel puţin 65 de morţi, majoritatea din cadrul forţelor de securitate.
Între timp, continuă convorbirile de la Doha dintre SUA şi talibani, cu scopul soluţionării paşnice a conflictului din Afganistan.