Afganistan: Două persoane au fost rănite într-un atac ce viza o mașină a Consulatului Statelor Unite

Afganistan: Două persoane au fost rănite într-un atac ce viza o mașină a Consulatului Statelor Unite
Foto: thejournal.ie

Două persoane au fost rănite, miercuri, într-un atac ce viza o mașină a Consulatului Statelor Unite din Herat, Afganistan, potrivit autorităților citate de AFP.

Acest incident a avut loc la cinci zile după atacul asupra Consulatului indian din acelaşi oraş şi la o zi după propunerea preşedintelui american Barack Obama de a menţine mii de soldaţi în Afganistan până în 2016.

Conform autorităților locale, o mașină a misiunii diplomatice americane aflată în drum spre aeroportul din Herat a fost atacată miercuri de persoane înarmate neidentificate.

Un reprezentant al Consulatului american a precizat, sub acoperirea anonimatului, că doi membri ai personalului însărcinat cu securitatea au fost răniţi în acest atac, fără să precizeze dacă aceştia sunt americani.

Patru insurgenţi au deschis focul asupra misiunii diplomatice a Indiei la Herat vinerea trecută, fără să provoace victime în rândul personalului.

Preşedintele afgan Hamid Karzai a afirmat în cursul săptămânii că a primit informaţii potrivit cărora atacul a fost comis de Lashkar-e-Taïba (LeT), grupare armată islamistă cu baza în Pakistan, dar un reprezentat al LeT a respins acuzaţiile.

Afganistanul se confruntă cu un val de violenţe înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, în urma cărora va fi desemnat succesorul lui Hamid Karzai la conducerea ţării.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot
08:21 - Nicolae Ciucă a mers la vot: „Eu am votat pentru prosperitate, securitate și democrație. Am votat util pentru acel candidat care, într-adevăr, poate să reprezinte toate aceste valori ale democrației românești” (VIDEO)
08:10 - Lucian Bode și Robert Sighiartău au votat imediat după ce s-au deschis secțiile de vot: „Am votat omul căruia i se potrivește cel mai bine haina prezidențială” / „Am votat pentru un om care poate să facă față tuturor provocărilor prin care trece România” (VIDEO)
08:05 - Cutremur în România, duminică dimineață, în ziua alegerilor prezidențiale
07:39 - Referendum București: Secțiile de votare s-au deschis, cetățenii răspund la trei întrebări importante
07:15 - Alegeri prezidențiale 2024. S-au deschis secțiile de vot: Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)