Eveniment - 18 dec, 18:53
Bilanțul unui accident rutier din nordul Afganistanului a ajuns la 43 de morți și trei răniți, informează EFE, citată de Agerpres.
Un autocar ce se deplasa între capitala Kabul și Mazar-i-Sharif s-a ciocnit cu un camion încărcat cu marfă, după care a căzut în albia unui râu. 50 de persoane se aflau la bordul autocarului.
Acesta ar fi circulat cu viteză mult mai mare decât cea permisă pe un drum îngust, a susținut un purtător de cuvânt al poliției din provincia Samangan. El a mai afirmat că șoferul a și ignorat semnele de circulație. Autocarul s-a prăbușit de pe un pod, de la o înălțime de peste 15 metri, iar pasagerii au rămas blocați în el.