Afganistan: Cel puțin 12 persoane au murit într-un atentat comis în estul țării

Afganistan: Cel puțin 12 persoane au murit într-un atentat comis în estul țării
Foto: dailymail.co.uk

Cel puţin 12 persoane, între care şapte femei, au fost ucise sâmbătă dimineaţă în estul Afganistanului în urma exploziei unei bombe artizanale la trecerea vehiculelor în care se aflau, au anunțat autoritățile locale, citate de AFP.

Potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului loc, Shafiq Nang, victimele se întorceau de la o căsătorie care avusese loc în provincia Ghazni, când cele două vehicule au fost spulberate de o explozie, la scurt timp după ora 09.00 (07.30 ora României).

„Au fost ucişi 12 civili, dintre care şapte femei”, a declarat la rândul său Abdullah Khairkhwah, guvernatorul districtului Giro, unde a avut loc tragedia.

Atentatul nu a fost revendicat, dar bombele artizanale fac parte dintre armele predilecte ale talibanilor, implicaţi într-o insurgenţă sângeroasă în Afganistan de la îndepărtarea lor de la putere de către o coaliţiei militară condusă de americani, după atentatele din 11 septembrie 2001.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:09 - Atenționare de călătorie MAE: Posibile perturbări ale transportul public din Belgia
23:52 - Un oficial UE a fost condamnat la închisoare în Belarus. L-ar fi insultat pe Aleksandr Lukașenko
23:42 - Protest uriaș la Viena după preluarea puterii de către extrema dreaptă. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă. „Mi-e teamă pentru Europa pentru că autocrați nebuni ajung la putere”
23:26 - A murit Marius Ciugarin, fost fotbalist la Steaua și Sportul Studențesc
23:07 - Grădina zoologică din Oradea va avea o nouă locație, de aproape patru ori mai mare
23:02 - Nicușor Dan, despre modernizarea iluminatului public din București: 23,3 milioane lei pentru un oraș mai eficient energetic! Până în vară, vor fi înlocuite încă 7.822 de lămpi pe 34 de bulevarde
22:37 - Eugen Tomac: Președintele Iohannis cu cât mai mult stă la Cotroceni, cu atât mai mult rău face democrației românești. El este cel mai contestat și are pârghii pentru a detensiona situația (VIDEO)
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)
22:02 - Poștașii au început împărțirea pensiilor. Cât mai au de așteptat cei care primesc banii pe card