Aeroportul Basel-Mulhouse, evacuat din „rațiuni de securitate”

Publicat: 26 07. 2024, 13:08
Actualizat: 31 07. 2024, 16:59
Sursa foto: Shutterstock

Un aeroport situat la granița elvețiană-franceză a fost evacuat din motive de securitate, la câteva ore după ce atacurile incendiare au perturbat rețeaua feroviară franceză înaintea ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice.

„Din motive de siguranță, terminalul a trebuit evacuat și este în prezent închis”, a spus EuroAirportul Basel-Mulhouse pe site-ul său, potrivit RTE.ie.

Operatorul feroviar de stat a declarat că incendierile au vizat instalații de-a lungul liniilor care leagă Parisul cu orașe precum Lille în nord, Bordeaux în vest și Strasbourg în est.

Linia de sud-est nu a fost afectată deoarece „a fost dejucat un act rău intenționat”.

Un „atac masiv” împotriva rețelei feroviare TGV de mare viteză a Franței a fost un „act criminal revoltător”, a declarat ministrul Transporturilor, Patrice Vergriete, cu câteva ore înaintea ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris.

Ar exista „consecințe foarte grave” pentru traficul feroviar pe tot parcursul weekendului, conexiunile către nordul, estul și nord-vestul Franței s-au înjumătățit, a spus Vergriete.

Directorul executiv al operatorului feroviar SNCF, Jean-Pierre Farandou, a declarat că 800.000 de pasageri au fost afectați.