"Chiar dacă Brexitul pare o chestiune cel puțin la fel de gravă precum imunitatea deputatului Sebastian Ghița, sau precum problemele justiției din România, nu am văzut încă nicio declarație sau comunicat de îngrijorări ale ambasadorului britanic la București , pe această temă." acuză Adrian Năstase pe blogul său. Fostul premier consideră că Uniunea Europeana se află, după Brexit, sub un adevărat cod portocaliu.
"În urma referendumului, Marea Britanie s-a împărțit, precum în „Urzeala tronurilor", în două regate, unul de Nord și altul de Sud – unul care vrea IN Uniunea Europeană , altul care vrea AFARA. Va fi nevoie de mult timp pentru a „suda" la loc cele două jumătăti. Sau poate nu. După referendum, au apărut si alte segmentări: Anglia vs. Scoția, Anglia vs. Țara Galilor, Londra vs. restul Angliei și așa mai departe. Și în Europa, se vede efectul de bulgăre de zăpada – în Franța, în Danemarca.", a scris fostul premier.
Incriminat este chiar cel care a anunțat că se retrage din fruntea Guvernului Marii Britanii: "Vina lui Cameron pentru o dezechilibrare majoră a echilibrului european este imensă. O combinație de ipocrizie politicianistă, șantaj și populism a dus Europa în pragul unei crize majore. Dacă premierul britanic voia o soluție pentru problema imigrației, el putea să întărească controlul la frontieră, Marea Britanie nefiind parte a înțelegerii referitoare la Spațiul Shengen. Încercarea de a santaja Bruxelles-ul și celelalte țări membre UE s-a întors împotriva sa" a mai scris Năstase pe blogul personal.