Admiratorul lui Hitler, invitat de Preşedintele Trump la Casa Albă! Despre ce vor discuta

Admiratorul lui Hitler, invitat de Preşedintele Trump la Casa Albă! Despre ce vor discuta
Foto: The Odyssey Online

Liderul de la Casa Albă l-a sunat pe preşedintele Filipinelor, cunoscutul Rodrigo Duterte, potrivitgandul.info.

Cei doi preşedinţi au avut o discuție „foarte prietenească” după cum informează comunicatul oficial al Casei Albe. Au vorbit despre abordând subiecte delicate cum ar fi „îngrijorările ASEAN, Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est, a cărei conferinţă a avut loc la sfârşitul acestei săptămâni privind securitatea regională, inclusiv ameninţarea pe care o reprezintă Coreea de Nord”.

Rodrigo Duterte, care a condus lucările ASEAN a reușit să ocolească principala îngrijorare a participanţilor, și anume manevrele Beijingului din Marea Chinei de Sud legat de armamentul cu care şi-a dotat insulele artificiale din arhipelagul Spratly. Ei au dispute teritoriale nu doar cu Filipinele, ci şi cu Malaezia, Taiwan, Brunei, Vietnam.

Poziția lui Duterte a fost mereu una incertă, osclinând între Rusia şi China, decizându-se în cele din urmă pentru China, sperând că vor aduce investiţii considerabile. Această poziţionare strategică i-a făcut pe analişti să vorbească tot mai apăsat despre „cambodgizarea Filipinelor”, politică total opusă celei a fostului preşedinte, Benigno Aquino III.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie