ADIO, SUA, DAR RĂMÂN CU TINE! Preşedintele Mexicului a anulat vizita la Casa Albă, pe fondul tensiunilor cu Donald Trump

Publicat: 26 01. 2017, 20:37
Foto: La Prensa

Preşedintele Mexicului, Enrique Peña Nieto, și-a anulat vizita în Statele Unite, din cauza tensiunilor cu omologul său american, Donald Trump.

"În cursul acestei dimineţi, am informat Casa Albă că nu voi asista la reuniunea de lucru programată marţea viitoare cu preşedintele SUA", a scris Peña Nieto, pe Twitter.

Anterior, Donald Trump a cerut Mexicului să anuleze întrevederea pe tema Acordului comercial nord-american dacă nu vrea să suporte costurile zidului de frontieră.

”Încă de la început, acordul NAFTA a fost unilateral, pierzându-se cifre mari la nivelul locurilor de muncă şi companiilor. Dacă Mexicul nu vrea să plătească pentru acest zid de care este atât de mare nevoie, atunci ar fi mai bine să anuleze viitoarea întrevedere", a scris Trump, tot pe Twitter.

De altfel, relațiile sunt tensionate încă de anul trecut, din timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale din SUA, când Trump, atunci candidat din partea Partidului Republican, a anunțat că, dacă va ajunge la Casa Albă, va construi un zid la frontiera cu Mexicul pentru a nu mai intra imigranți și va pune chiar Mexicul să achite costurile construcției.

Miercuri, Trump a semnat ordonanţa executivă care prevede construirea zidului și a anunțat că lucrările vor începe ”în câteva luni”, iar costurile vor fi suportate de Guvernul mexican.

La rândul său, Enrique Peña Nieto a reiterat, joi, că ţara sa "nu va plăti pentru niciun zid".