Prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico, a declarat joi că intrarea Ucrainei în Alianța Nord-Atlantică ar isca un conflict global, relatează Politico.
„Înțeleg dorințele Ucrainei, este o țară suverană, dar apartenența Ucrainei la NATO este doar o garanție a celui de-Al Treilea Război Mondial”, a declarat liderul slovac, într-un mesaj video pe Facebook.
Cu câteva ore înainte, delegația Slovaciei care a participat la Summitul NATO de la Washington a susținut o poziție comună potrivit căreia Ucraina se află pe o „cale ireversibilă” de aderare la Alianță.
Roberto Fico a precizat că le-a dat reprezentanților slovaci de la summit să reafirme că Ucraina va putea intra în NATO abia după ce îndeplinește toate criteriile de aderare – și numai după ce primește undă verde din partea tuturor membrilor.
Slovacia este membră a NATO din 2004. Robert Fico, care este la al patrulea mandat de prim-ministru al țării, a promis că va opri ajutorul militar pentru Ucraina și a pretins că nu există „niciun război” în capitala Kiev.
Liderul slovac a menționat, totodată, că „i-ar fi plăcut foarte mult să i se alăture” premierului ungar Viktor Orban în călătoria efectuată săptămâna trecută la Moscova pentru discuții cu președintele Rusiei, Vladimir Putin.