Aderarea Bulgariei la Schengen ar putea avea loc în 2017
Bulgaria a admis luni că aderarea sa la spaţiul Schengen este susceptibilă să aibă loc în 2017, cu un an înainte ca Sofia să preia preşedinţia Uniunii Europene.
Ministrul bulgar de Externe Kristian Vighenin a declarat că aşteaptă ca o decizie cu privire la aderarea Bulgariei să fie adoptată în 2014.
Acesta a adăugat că aderarea cu frontierele aeriene ar urma să aibă loc în 2015, iar cu cele terestre în 2017, când Bulgaria va deveni membru deplin al spaţiului de liberă circulaţie, scrie EurActiv.ro.
Vighenin a apreciat că acest calendar este necesar să fie considerat mai degrabă o „orientare” realistă, decât un plan, la care se angajează pe deplin.
Comisia Europeană (CE) consideră, de peste doi ani, că România şi Bulgaria, care au aderat la UE în 2007, sunt pregătite din punct de vedere tehnic să adere la spaţiul Schengen.
Însă un număr de state membre UE, în special Olanda şi Germania, se opun în continuare aderării celor două ţări şi şi-au folosit dreptul de veto în acest sens în mai multe rânduri.