Aderarea Turciei la Uniunea Europeană rămâne în discuție și pentru actuala conducere de la Bruxelles în ciuda tensiunilor și neînțelegerilor din relația bilaterală, dă asigurări noul raportar al Parlamentului European pentru relaţiile cu Turcia, Nacho Sanchez Amor.
„Turcia este şi ar trebui să rămână ţară-candidată (la aderare), în pofida dificultăţilor curente din relaţiile UE-Turcia”, a spus Amor într-un comunicat la finalul primei sale vizite oficiale în Turcia, unde s-a întâlnit cu membri ai guvernului şi cu primari, în timpul acestei săptămâni, scrie agenția dpa, citată de Agerpres.
„Trebuie să comunicăm mai mult şi mai bine pentru a depăşi actuala lipsă de încredere între Turcia şi UE”, a cerut raportul Parlamentului European.
Acest afirmații vin chiar în contextul vizitei cancelarului german Angela Merkel pentru discuții cu președintele turc Recep Erdogan.
Negocierile pentru aderarea Turciei la UE au început în 2005, însă relaţiile au devenit dificile după represaliile iniţiate de guvernul turc împotriva disidenţilor în urma puciului eşuat al unei grupări din cadrul armatei turce, în 2016.
Turcia şi UE au încheiat în 2016 un acord menit să prevină afluxul de migranţi spre Europa dinspre Siria aflată în război civil şi care prevede fonduri acordate în acest scop Turciei de către UE.
Disputa asupra exploatărilor de gaz din Marea Mediteraneană şi ofensiva militară a Ankarei în Siria au dus anul trecut la escaladarea tensiunilor.