Fosta preşedintă Cristina Kirchner, care a condus Argentina din 2007 până în 2015, a fost inculpată de un judecător din Buenos Aires, care o acuză de favoritism în licitaţiile câştigate de un om de afaceri apropiat ei, relatează AFP.
“Judecătorul Julian Ercolini a inculpat-o pe fosta preşedintă pentru asociere ilicită şi administrare frauduloasă. El a ordonat îngheţarea bunurile sale în valoare de 10 miliarde de pesos (600 de milioane de euro – n.r.)”, a anunţat Ministerul de Justiţie într-un comunicat, potrivit news.ro.
Kirchner, inculpată deja într-un dosar de speculaţie privind cursul de schimb, a denunţat “o manevră formidabilă de persecuţie politică”, la ieşirea din tribunal.
Ea este suspectată că l-a favorizat pe omul de afaceri Lazaro Baez pentru a obţine proiecte de lucrări publice în provincia Santa Cruz, fieful său politic aflat în Patagonia, în sudul Argentinei.