Mai multe acuarele şi desene realizate de Adolf Hitler în urmă cu un secol, estimate la preţuri cuprinse între 1.000 şi 45.000 de euro, vor puse în vânzare la o licitaţie care va avea loc între 18 şi 20 iunie, în Germania, a anunţat, marţi, casa Weidler, potrivit abc.net.au.
Operele de artă realizate de fostul dictator nazist au fost create între 1904 şi 1922, potrivit catalogului casei de licitații Weidler de pe internet.
Opera cu cel mai mare preţ estimativ este un tablou ce reprezintă castelul lui Ludwig al II-lea al Bavariei, Neuschwanstein, o atracţie turistică majoră din sudul Germaniei. Un alt tablou, ce reprezintă un buchet de garoafe, având într-un colţ semnătura „A. Hitler”, apare în catalogul casei organizatoare cu preţul estimativ de 10.000 de euro.
Acuarele cu peisaje din Viena, un tablou intitulat „Praga sub ceaţă”, portretul unui copil şi un nud feminin fac parte dintre operele care vor fi scoase la licitaţie.
Adolf Hitler a încercat să se înscrie la Academie de arte frumoase din Viena, dar a fost respins din cauza lipsei de talent.
Hitler a intrat în politică, în urma acestui eșec şi a devenit liderul Partidului nazist iar, apoi, cancelar al Germaniei, în 1933, dar a continuat să picteze în acest timp.