Actorul din „Borat!” desființează giganții de social media din lume. Cohen: Facebook l-ar fi lăsat și pe Hitler să promoveze reclame cu „soluția finală”

Actorul din „Borat!” desființează giganții de social media din lume. Cohen: Facebook l-ar fi lăsat și pe Hitler să promoveze reclame cu „soluția finală”

Sacha Baron Cohen, celebrul actor din peliculele „Borat!” și „Dictatorul”, a acuzat giganții din zona tehnologiei că au pus în scenă „cea mai mare mașinărie de propagandă din istorie”, potrivit The Guardian.

Sacha Baron Cohen a denunțat Facebook, Twitter, YouTube și Google ca fiind „cea mai mare mașinărie de propagandă din istorie” și le-a făcut vinovate pentru creșterea „atacurilor criminale asupra minorităților etnice și religioase”.

Actorul a făcut aceste declarații, joi, la „Never is Now” (n.r. – Niciodată este Acum), un summit al Ligii Antidefăimare despre antisemitism și ură, care a avut loc la New York, unde a fost laureat cu premiul pentru leadership. El a afirmat că „omuciderile urii (n.r. – care sunt motivate de prejudecăți rasiale, sexuale, religioase ș.a.m.d) sunt tot mai multe, precum se întâmplă cu atacurile criminale asupra grupurilor religioase și a minorităților etnice” și că „toată această ură și violență este facilitată de o mână de companii de pe Internet, care alcătuiesc cea mai mare mașinărie de propagandă din istorie”.

„Algoritmii acestor platforme depind de amplificarea deliberată a tipurilor de conținut care incită utilizatorii – povești care fac apel la instinctele noastre de bază și care declanșează furie și frică. Este motivul pentru care YouTube a recomandat clipurile conspiraționistului Alex Jones de miliarde de ori. Este motivul pentru care știrile false sunt mai frecvente decât cele reale, pentru că studiile arată că minciunile se răspândesc mai rapid decât adevărul… Cum spunea un titlu, doar gândiți-vă ce-ar fi putut să facă Goebbels cu Facebook”.

„Dacă îi plătești, Facebook va promova orice reclamă politică vrei, chiar dacă este o minciună. Ba mai mult, chiar te vor ajuta să trimiți mesajul, la nivel micro, către utilizatorii asupra cărora efectul va fi maxim. Sub această logică dementă, dacă Facebook ar fi existat în anii `30, i-ar fi permis lui Hitler să publice reclame de 30 de secunde cu «soluția» sa pentru «problema evreiască»”, a adăugat Cohen, în ceea ce pare a fi cel mai aspru atac asupra Facebook de până acum.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`