Europarlamentarul Mircea Diaconu îl critică pe Klaus Iohannis pentru discursul pe care l-a avut la Bruxelles, săptămâna trecută, cu ocazia întâlnirii cu oficiaii români de la Parlamentul European.
Diaconu se arată deranjat de folosirea în exces a cuvântului „actor” într-un context care denigrează această meserie. Președintele s-a referit la „actori” politici, economici, de presă, iar europarlamentarul român consideră că cel mai portivit ar fi ca acestora să li se spună „activiști”.
„Am participat la întâlnirea de la Bruxelles a Președintelui Klaus Iohannis cu europarlamentarii români și am rămas cu un singur gând.
Cât am putut să stau eu, pentru că trebuia să conduc ședința CULT în după-masa aceea, am numărat: s-a spus de 20 de ori … ”actori”… politici, economici, de presă… Ori, e vorba de fapt de persoane care activează într-un domeniu sau altul și atunci termenul corect ar fi ”activist”.
Sigur, vorba unui clasic, sună ca dracu’! Dar ce vină avem noi actorii?!
Din păcate a trebuit să plec și nu am putut să le spun tuturor, în cap cu Președintele, că actoria este o meserie la fel de veche ca politica și ca prostituția. La fel de veche, dar alta!
Deși unii le practică pe toate trei în același timp„, scrie Diaconu pe Facebook.