Mii de activiști pentru climă au blocat o autostradă din Olanda, sâmbătă, în cadrul unui protest împotriva subvențiilor pentru combustibilii fosili. Poliția a efectuat mai multe arestări în marja manifestației, iar printre persoanele reținute se numără și actrița Carice van Houten, cunoscută pentru rolul de „Melisandre” din serialul „Game of Thrones”, potrivit The Straits Times.
Manifestația a avut loc pe autostrada A12, la Haga, în zona în care își are sediul guvernul olandez. Poliția a folosit tunuri cu apă pentru a-i dispersa pe demonstranți, care amenințau că vor bloca autostrada permanent și au promis că „vor sta sau se vor întoarce în fiecare zi” până nu se renunță la subvențiile pentru combustibili fosili.
Hundreds of climate protesters walked onto the A12 highway on May 27 in The Hague, Netherlands. The protest, organized by @NLRebellion, called for an end to fossil fuel subsidies. The police arrested over 1,500 protesters after blocking a major motorway in The Hague. pic.twitter.com/oOhBRm9G8y
— Roger Anis روچيه (@Rogeranis) May 28, 2023
Mai mulți protestatari au venit echipați cu umbrele și costume de baie sau haine impermeabile, intuind că forțele de ordine vor folosi tunurile cu apă.
Pe străzile din Haga au răsunat claxoanele, fluierele și sirenele poliției.
Extinction Rebellion, organizația care s-a ocupat de manifestație, susține că au participat circa 25.000 de oameni din toată țara.
Wij gaan door. Vandaag. Morgen. Overmorgen. Iedere dag tot het kabinet stopt met fossiele subsidies. #A12 12:00#StopFossieleSubsidies #Klimaatrechtvaardigheid pic.twitter.com/ejnsqiKWrA
— Extinction Rebellion Nederland (@NLRebellion) September 9, 2023
Primarul din Haga, Robin Middel, a estimat prezența la 10.000 – 12.000.
Poliția olandeză a efectuat mai multe arestări. A fost reținută și Carice van Houten, actrița care a interpretat rolul lui „Melisandre” în serialul de succes „Game of Thrones, a anunțat purtătorul de cuvânt al Extinction Rebellion, Anne Kervers.
Meanwhile in the Netherlands.
Full on Mozart at no new oil protest. On a motorway. https://t.co/Am54cDZwgF
— Emma Fielding (@emmagafielding) September 9, 2023
Katrien Joosten, o arhitectă în vârstă de 46 de ani care a venit la protest cu fiul său de 13 ani, a declarat: „O mulțime de bani se invetesc în locul greșit. Cei care folosesc cel mai mult combustibili fosili în acest moment sunt cei care primesc cele mai multe subvenții. Acest lucru încetinește tranziția (către energia verde, n.r.)”.