Acţiunile Pfizer au scăzut în urma informaţiilor că va livra doar jumătate din cantitatea de vaccinuri Covid-19 anunțată inițial

Acţiunile Pfizer au scăzut în urma informaţiilor că va livra doar jumătate din cantitatea de vaccinuri Covid-19 anunțată inițial
foto: Hepta.ro / Abaca Press / Utrecht Robin/ABACA

Anunțul potrivit căruia Pfizer va livra doar jumătate din cantitatea de vaccinuri COVID-19 prevăzută inițial pentru 2020 a condus la scăderea acțiunilor companiei farmaceutice cu până la 3,1%, scrie Bloomberg.

Pfizer anunță că poate livra doar jumătate din doele de vaccinCOVID-19 anunțate inițial

Pfizer a anunțat joi că factori multipli au diminuat capacitatea de producție, inclusiv timpul necesar pentru a se aproviziona cu cantităţi mari de materiile prime necesare la producerea vaccinurilor. Dar compania a anunţat că a finalizat crearea capacităţilor de producţie necesare şi că acum fabrică vaccinurile în ritm rapid.

”Dezvoltarea unui vaccin în acest ritm este fără precedent şi am realizat progrese fără precedent în timp ce am avansat în necunoscut”, a declarat purtătorul de cuvânt, Amy Rose.

Aceasta a spus mai ales că ”creşterea lanţului de aprovizionare cu materii prime a durat mai mult decât ne-am aşteptat”.

Modificările liniilor de producţie a vaccinului ân SUA şi Europa au fost finalizate, a adăugat Rose.

”Dozele finite sunt produse într-un ritm rapid. Avem încredere în capacitatea noastră de a furniza 1,3 miliarde de doze până la sfârşitul anului 2021”, a arătat aceasta.

Pe de altă parte, compania Moderna, care a prezentat, de asemenea, un vaccin pe bază de mesager ARN la FDA, pentru autorizarea de urgenţă a acestuia, a declarat, joi, într-un comunicat, că va avea între 100 şi 125 de milioane de doze disponibile la nivel global în primul trimestru al anului 2021.

Gus Perna, directorul programului Operation Warp Speed al SUA, a declarat că SUA vor distribui 40 de milioane de doze de vaccin până la sfârşitul anului, suficiente pentru 20 de milioane de oameni.

Marea Britanie a precomandat 40 de milioane de doze de vaccin Pfizer. La 4 noiembrie, cu cinci zile înainte ca Pfizer să-şi reducă obiectivul de producţie, Kate Bingham, preşedinta Vaccine Taskforce din Marea Britanie, a declarat că 10 milioane ar putea fi livrate până la sfârşitul anului.

Un lot iniţial de 800.000 de doze de vaccinuri vor fi administrate începând cu săptămâna viitoare în Marea Britanaie. Potrivti oficialilor de la Londra este puțin probabilă la administrarea a 5 milioane de doze până la sfârşitul anului – sugerând că Marea Britanie şi-a redus deja aşteptările cu privire la cât de multe vaccinuri poate livra Pfizer anul acesta.

Directorul OMS Europa, despre promisiunea privind vaccinurile împotriva COVID-19

Vorbind de la Copenhaga, oficialul a precizat că este de așteptat ca aprovizionarea să fie limitată în fazele inițiale și că țările trebuie să decidă cine are prioritate, deși OMS a explicat că există un „consens” tot mai mare că primii beneficiari ar trebui să fie oamenii în vârstă, angajații sectorului medical și persoanele cu comorbidități.

Marea Britanie a aprobat, miercuri, utilizarea pe scară largă a vaccinului dezvoltat de Pfizer Inc și BioNTech împotriva COVID-19. Premierul britanic Boris Johnson a catalogat decizia autorității medicale de reglementare din arhipelag de a da undă verde serului ca o victorie globală, cu toate că a recunoscut că există provocări logistice în ceea ce privește vaccinarea întregii țări de 67 de milioane de locuitori.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`