Acționarii Apple nu vor să-l numească pe Tim Cook în locul lui Steve Jobs

Acționarii Apple nu vor să-l numească pe Tim Cook în locul lui Steve Jobs
Acționarii Apple nu acceptă propunerea unora dintre investitori, ca Tim Cook, directorul executiv Apple să preia postul de conducere al lui Steve Jobs, relatează Gândul. Cu toate că foștii colegi ai lui Cook îl...

Acționarii Apple nu acceptă propunerea unora dintre investitori, ca Tim Cook, directorul executiv Apple să preia postul de conducere al lui Steve Jobs, relatează Gândul.

Cu toate că foștii colegi ai lui Cook îl recomandă pentru postul lui Jobs, considerând că acesta are atuuri necesare pentru a fi Director Apple, acționarii Apple nu cred că el va fi la fel de eficient precum Steve Jobs și se îndoiesc că ar putea anticipa dorințele clienților.

Totuși, Tim Cook a dovedit instincte bune, în 1998, atunci când a hotărât să plece de la Compaq (o companie de succes la momentul respectiv) la Apple.

„M-am luat după intuiție, nu după emisfera stângă a creierului”, a declarat Cook referitor la momentul plecării, citat de sursa precizată.

În momentul de față Tim Cook îi ține locul lui Steve Jobs, pentru a treia oară. În 2004 Tim Cook a fost la conducerea Apple când Steve Jobs s-a operat de cancer la pancreas și în 2009 când acesta a avut nevoie de un transplant de ficat.

În privința lansări noului iPad2, oficialii Apple au anuțat că miercurea viitoare ar putea fi lansat cel mai nou model iPad. Încă nu există date nici cu privire la costurile gadget-ului, nici cu cine va conduce prezentarea iPad2.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)