După şase luni de tensiuni ce păreau, recent, pragul unui război comercial, prim-ministrul britanic, Rishi Sunak, s-a felicitat luni, 27 februarie, pentru deschiderea „unui nou capitol” în relaţia dintre Regatul Unit şi Uniunea Europeană, datorită unui acord de modificare a aranjamentelor post-Brexit pentru Irlanda de Nord.
Ce prevede noul protocol referitor la irlandezi
Noul protocol va permite evitarea unei frontiere în marea Irlandei, garantând în acelaşi timp protecţia pieţelor europene, conform celor doi lideri: „Acordul protejează suveranitatea poporului din Irlanda de Nord”, a detaliat Rishi Sunak.
„Este singura soluţie ca să nu avem o frontieră dură între cele două Irlande”, a completat prim-ministrul britanic, subliniind că „datorită acestui acord, nu va exista o frontieră în marea Irlandei”.
Parlamentul nord-irlandez „va putea decide legi europene care să se aplice în provincie, dar Londra va avea un drept de veto”, a detaliat după aceea prim-ministrul britanic.
Acordul promite și „garanţii solide” pentru „protejarea integrităţii pieţei unice europene.
Şi cel mai important este că el protejează pacea greu obţinută datorită acordului din Vinerea Mare din 1998, care a pus capăt conflictului dintre unionişti, mai ales protestanţi, şi republicani, în majoritate catolici, şi a cărui a 25-a aniversare va fi marcată în aprilie”, a subliniat Ursula von der Leyen.
Aprecieri și critici în Irlanda
Şefa partidului majoritar republican Sinn Fein, din Parlamentul nord-irlandez, a făcut apel luni la relansarea instituţiilor locale după anunţarea acordului dintre Londra şi Bruxelles pe prevederile comerciale post-Brexit.
Michelle O’Neill le-a cerut unioniştilor din DUP, care boicotează de un an instituţiile locale, să „se alăture celorlalte partide şi să facă să funcţioneze” instituţiile politice în Irlanda de Nord.
Şeful partidului unionist (DUP), Jeffrey Donaldson, a apreciat, la rândul său, că rămân „subiecte de îngrijorare majore” după acordul dintre Londra şi Bruxelles: „Progrese majore au fost obţinute în mod clar pe multe subiecte, dar în acelaşi timp trebuie să recunoaştem că rămân subiecte de îngrijorare majore”, a declarat ea într-un comunicat, adăugând că partidul se va apleca asupra „detaliilor” acordului, înainte de a decide asupra boicotării instituţiilor locale.