„Această Barbie este președinta”. Vjosa Osmani din Kosovo a făcut spectacol într-o conferință de presă (VIDEO)

„Această Barbie este președinta”. Vjosa Osmani din Kosovo a făcut spectacol într-o conferință de presă (VIDEO)
Foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

Președinta din Kosovo, Vjosa Osmani, i-a cucerit pe oamenii prezenți în sala în care susținea conferința de presă de final de an, punând capăt evenimentului cu o autoironie referitoare la îmbrăcămintea roz pe care o purta.

„Această Barbie este președinta”, a spus Vjosa Osmani

Purtând un sacou de culoare roz, președinta kosovară a încheiat conferința de presă cu o afirmație inedită.

„Această Barbie este președinta”, a spus Vjosa Omani arătând spre sine, în timp ce lumea prezentă în sală a izbucnit în aplauze.

Osmani, care a fost aleasă în 2021 și este a doua femeie-președinte din scurta istorie a Kosovo, s-a remarcat drept o promotoare a egalității de gen, potrivit Politico.

A condamnat violența domestică și conduce cabinetul kosovar cu cel mai mare nivel de egalitate de gen de până acum.

„În educație, sport, cultură, afaceri, știință sau politică, femeile au demonstrat că sunt capabile să atingă culmile succesului (…). Tuturor femeilor și fetelor din republică, astăzi și în fiecare zi: Nu încetați niciodată să visați, dar, cel mai important, nu încetați niciodată să credeți”, declara Vjosa Ormani de Ziua Internațională a Femeii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`