Autocar cu 48 de români implicat într-un grav accident rutier în Bulgaria: Bilanţul victimelor (VIDEO)
Un autocar în care se aflau 48 de români ce se întorceau din Grecia a fost implicat într-un grav accident rutier pe teritoriul Bulgariei în aproprierea localităţii Vidin.
Conform datelor furnizate de ambasada României la Sofia, 11 cetăţeni români au suferit răni ușoare și medii care au necesitat îngrijiri medicale. Zece dintre aceștia au fost transportați la o unitate medicalã din zonă, fiind ulterior externați la cerere pentru a-și continua călătoria.
Din primele informaţii, accidentul s-a produs după ce şoferul autocarul s-a angrenat într-o depăşire periculoasă.
O echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Sofia s-a deplasat la locul accidentului și la spitalul la care au fost transportate persoanele ranite pentru a acorda asistență consulară.
De asemenea, reprezentanții ambasadei au contactat compania de transport, iar în urma discuțiilor a rezultat faptul că un alt autocar al companiei va prelua toți pasagerii.
Ancheta autorităților locale este în curs de desfășurare, cetățenii români urmând să își continue călătoria în această dimineață după finalizarea procedurilor preliminare.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.