Un accident naval grav a avut loc, vineri, în portul Napoli, din Italia.
Feribotul Isola di Procida, care sosise din insula Capri, a lovit un doc la Molo Beverello, în timpul operațiunilor de acostare, informează unionesarda.it.
La bord erau cel puțin o sută de pasageri, dintre care mulți străini. Sunt în jur de treizeci de răniți, iar o persoană este rănită mai grav.
În momentul impactului, la sosirea în port, pasagerii erau aproape toți în picioare și ar fi căzut din cauza impactului violent.
La fața locului au intervenit mai multe ambulanțe, unele victime fiind transportate la cele mai apropiate spitale, conform lastampa.it.
Compania de transport maritim a transmis că probabil a fost un accident tehnic și activează în prezent procedurile de asistență necesare pasagerilor și va oferi o colaborare maximă autorității maritime. O posibilă cauză a accidentului naval ar putea fi o rafală de vânt în timpul andocării. Pe mare, valurile aveau până la doi metri înălțime, dar navigarea era permisă în ciuda rafalelor de vânt, relatează ilriformista.it.