Accident mortal în Caraș-Severin: Un copil de 15 ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina pe care o conducea

Publicat: 04 12. 2016, 16:29
foto:www.infocs.ro

Un accident mortal a avut loc pe un drum comunal din Caraș-Severin. Un minor de 15 ani a murit după ce a condus o mașină cu care a intrat într-un pom, căzând ulterior într-o râpă.

Sâmbătă seara, polițiștii din Băile Herculane au fost chemați în urma unui accident rutier grav. Oamenii legii s-au deplasat la fața locului, iar în urma cercetărilor efectuate au stabilit că „un minor în vârstă de 15 de ani, din Mureș, ar fi condus un autoturism pe D.C. 34, din direcția Lăpușnicel spre Mehadica, iar la km 1+200 m acesta ar fi părăsit partea carosabilă prin partea dreaptă a sensului de mers și ar fi intrat în coliziune laterală cu un copac, după care ar fi căzut într-o râpă oprindu-se într-un alt copac” spune ag. şef adj. Cecilia Dăneţ, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

În urma accidentului, băiatul de 15 ani care se afla la volan a decedat, iar un alt pasager, care se afla pe celălalt loc din fața autoturismului, a fost grav rănit, fiind transportat la spitalul din Caransebeș pentru îngrijiri medicale, informează Libertatea.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.