Accident la metroul din Beijing. Peste 100 de persoane sunt rănite

Publicat: 15 12. 2023, 17:21
Actualizat: 15 12. 2023, 17:22
Sursa foto: X/ @anonsuoi

Două trenuri de metrou din Beijing s-au ciocnit, joi, în jurul orei 19, peste 500 de persoane au fost transportate la spital, iar peste 100 au suferit fracturi în urma accidentului.

Ninsoarea a provocat accidentul feroviar

Trenurile au intrat în coliziune din cauza vremii rele, pentru că ningea abundent, și se îndreptau spre linia Changping. Aceste incidente sunt foarte rar în Beijing, dar ninsoarea a făcut ca șinele să fie foarte alunecoase, conform Adevărul.

Primul tren a frânat brusc, dar al doilea nu a reușit să frâneze la timp și a intrat în coliziune cu primul. Impactul a fost atât de puternic încât ultimele două vagoane ale unuia dintre trenuri s-au desprins.

Călătorii care erau înghesuiți în vagoane au rămas în întuneric din cauză că s-a întrerupt curentul, iar unii dintre ei au luat ciocanele de urgență pentru a sparge geamurile.

Într-un videoclip postat pe rețelele de socializare se vede cum o femeie pare să fi leșinat și este întinsă pe mai multe scaune.

Peste 500 de persoane au fost transportate la spital, dintre care 67 sunt internate, iar alte 25 se află sub observație. Din fericire, nu a fost înregistrat niciun deces.

Vremea rea a creat haos în Beijing

Chinezii s-au revoltat în urma accidentului de la metrou și au fost șocați de numărul mare al persoanelor rănite.

„Metroul din Beijing nu are personal de întreținere? Nici măcar o verificare de rutină?… Luăm viețile a sute de oameni prea ușor?”, a scris un utilizator.

Compania de transport a transmis un mesaj prin care își cere scuze și că firm ava plăti toate cheltuielile medicale ale răniților. În plus, din cauza vremii rele, a transmis că trenurile care circulă subteran să fie conduse manual și intervalele dintre trenuri să fie mărite.

Porțiunea de cale ferată unde s-a petrecut incidentul a rămas închis, vineri.

China este lovită de vreme rea care a afectat transportul feroviar și aerian, circulația trenurilor a fost suspendată, iar în unele orașe școlile s-au închis. În acest weekend, sunt așteptate temperaturi și mai scăzute până la -20 de grade.