Accident în lanț pe o autostradă din SUA: Peste 130 de mașini s-au transformat în mormane de fiare (VIDEO)
Un accident grav de circulație s-a produs pe o autostradă din Texas. Peste 130 de mașini au fost implicate într-un carambol cauzat de polei care a făcut frânarea imposibilă. În urma accidentului șase persoane și-au pierdut viața și alte câteva zeci au fost rănite.
În imaginile filmate de martorii care au văzut scena terifiantă se pot vedea cum tiruri, dube, mașini mici, au intrat unele în altele, devenind niște mormane de fiare.
Mulți oameni au avut nevoie să fie descarcerați. Răniții au fost transportanți la spital, iar ceilalți au fost preluați de autobuzeși transportați la căldură,altfelriscau să înghețe din cauza temperaturilor scăzute.
Ofițerii de poliție din Fort Worth au raportat că au auzit șoferii țipând din mașinile lor, în timp ce primii salvatori s-au străduit să ajungă la ei. Și într-o dezvoltare sumbră, Biroul de gestionare a urgențelor din Fort Worth a făcut apel către oricine crede că o persoană dragă este implicată în accident pentru a contacta o linie telefonică de reîntregire a familiei.
Bilanțul este unul cutremurător: șase persoane decedate și alte treizeci și șase de persoane au fost transportate la spitalele locale.
Mai multe persoane au fost prinse în interiorul vehiculelor avariate ore întregi după accident.
Departamentul de pompieri a declarat ulterior că un total de 65 de persoane au solicitat tratament la spitalele locale, atât transportate de la fața locului, cât și cele care au apărut din proprie inițiativă.